Istoria Radioului

Radiofonia românească a debutat în 1908 prin instalarea unui post de radiotelegrafie la Constanta, aparținând Serviciului Maritim Român.În anul următor marina militară a instalat trei posturi la Călărași, Giurgiu si Cernavodă. În 1912, din pricina întreruperii totale a legăturilor telefonice și telegrafice prin fir, România a fost în pericol de a nu comunica cu aliații săi.
Cu concursul inginerului Vintilă Brătianu, inginerul Emil Giurgea a reușit să instaleze în „Parcul Carol I” un post de emisie-recepție de 12 kW. De energia electrică necesară s-a ocupat inginerul Dimitrie Leonida. Până în 1928, în România fuseseră instalate numeroase posturi de radiocomunicații.
În 1921, dintr-o initiațivă guvernamentală, s-a înființat o rețea de posturi radiotelegrafice care acoperea teritoriul țării.
Între 1925 – 1928, un grup de radioamatori al cărui inițiator a fost Dragomir Hurmuzescu(1865 – 1954) au militat pentru înființarea postului național de radiodifuziune. Profesorul Hurmuzescu a creat, la sfârșitul anului 1924, „Asociația Prietenii Radiofoniei”, în cadrul Institutului Electrotehnic, înființat tot de el.
Din inițiativa acestui grup s-a deschis în 1920 un curs de radiocomunicații la Universitatea București. În anul 1925 s-au înregistrat progrese importante în domeniul telefoniei, telegrafiei fără fir și radiofoniei.La 19 noiembrie 1925, ora 15, în cadrul expoziției „Luna Bucureștilor”, a fost efectuată prima emisiune în limba română cu un post de tip Levy de 50 de wați, efectuată de inginerul C. Cottescu, cu un program de divertisment.
În 1927, profesorul Dragomir Hurmuzescu emitea de două ori pe săptămână, pe lungimea de undă de 350 de metri, emisiuni pentru 2000 de abonați.